Inauguraea monumentului dedicat lui Claude Debussy din Paris - Atelier francez

Inauguraea monumentului dedicat lui Claude Debussy din Paris

Date culturale și tehnice

Lucrarea se înscrie în Atelier francez. Este realizată din Argint; batere. Piesa a fost descoperită la Franța. Obiectul are o greutate de 81,7 g.

* Inauguraea monumentului dedicat lui Claude Debussy din Paris, de autor necunoscut, a fost clasat în Patrimoniul Cultural Naţional ca fond, în anul 2022, la Muzeul Național „George Enescu” - București.

Ce înseamnă? E bine să știi că ...

Pisanie (Artă plastică - Tipuri) = Inscripţie săpată în piatră, în lemn sau pictată, montată sau realizată direct pe pereţii unei biserici, în care sunt consemnate informaţii esenţiale privitoare la condiţiile ridicării, decorării, restaurării sau reconstrucţiei (eventual) monumentului: hram, ctitor sau donator, datare, meşteri zugravi şi/sau constructori (eventual). Comună majorităţii bisericilor ortodoxe româneşti.
bisericilor

Şarpe (Etnografie - Decor) = Motiv decorativ prezent pe numeroase obiecte (ceramică, obiecte din lemn, ouă încondeiate etc.), înrudit cu „torsada”. Ca şi în cazul credinţei privind balaurii, pentru farmecul textului trebuie reprodusă relatarea unui om al satului românesc: „În păduri mari şi pă sub pământ se ascund şerpii; dacă nu-i vede nime, ei cresc şi la şapte ai fac aripi şi să ridică la cer; să fac balauri; dacă îi vede cineva, pică la loc şi rămân şerpi; dacă nu-i vede nime, ei se ridică la cer, balaurii poartă norii … vezi mai mult

Bunuri similare (aceeași categorie)

Continuă călătoria culturală