Cu o populație de cca. 2500 de locuitori, la o altitudine de 450 de metri, Păltinoasa este o comună cu o bogată istorie locală, cunoscută pentru tradițiile și obiceiurile sale, un loc ce reflectă viața rurală din zona Sucevei.
Situată în Depresiunea Humorului, pe valea Moldovei, la est de Gura Humorului, localitatea Păltinoasa a fost atestată aproximativ în 1421.
Atracțiile și patrimoniul material ale localității sunt reprezentate de Biserica "Sf. Voievozi Mihail și Gavril", monument istoric al secolului al XIX-lea. Localitatea se remarcă prin patrimoniul său religios și istoria sa..
Aflată pe drumul national DN17, localitatea Păltinoasa se află la o distanță rutieră de cca. 420 km de București și de cca. 36 km de Suceava, reședința județului Suceava. Alte localități importante din județul Suceava: Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei, Dumbrăveni, Siret, Vicovu de Sus.
Deocamdată niciun obiectiv înregistrat.
Judecătoria Gura Humorului, Suceava
Judecătoria Gura Humorului este situată pe bd. Bucovina, nr. 21, județul Suceava.
La aproximativ 6 km față de Păltinoasa.
Primăria Gura Humorului, Suceava
Primăria Gura Humorului este situată în piața Republicii, nr. 10, județul Suceava.
La aproximativ 6 km față de Păltinoasa.
Gura Humorului de altădată, în imagini vechi
Gura Humorului de altădată în poze vechi, dar și fotografii rare, imagini și cărți postale vechi, originale. Vezi documentarul istoric video Vatra MCP cu Gura Humorului veche, de altădată.
La aproximativ 6 km față de Păltinoasa.
Casa memorială Ciprian Porumbescu, Stupca, Suceava
Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu” se constituie din trei componente: Casa Memoriala, Muzeul Memorial şi cripta familială din cimitirul satului
La aproximativ 10 km față de Păltinoasa.
Mormântul lui Ciprian Porumbescu din satul Ciprian Porumbescu, Suceava
Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Ciprian Porumbescu, județul Suceava.
La aproximativ 10 km față de Păltinoasa.
Turnul lui Vasile Lupu din Mănăstirea Humorului, Suceava
Turnul lui Vasile Lupu este situat în incinta Mănăstirii Humor, în satul Mănăstirea Humorului, județul Suceava.
La aproximativ 11 km față de Păltinoasa.
Mănăstirea Humor, Suceava. Una dintre perlele Bucovinei, cu fresce luminoase și plan original.
Mănăstirea Humor din județul Suceava a fost zidită în anul 1530 de logofătul Toader Bubuiog și soția sa, Anastasia; biserica păstrează o arhitectură și pictură deosebite.
La aproximativ 11 km față de Păltinoasa.
Muzeul Sării din Bucovina, comuna Cacica, jud. Suceava
Muzeul Sării din Bucovina, amenajat în interiorul Salinei Cacica, a fost inaugurat în august 2011. Muzeul se află la adâncimea de 40 de metri, fiind singurul muzeu de istorie și arheologie subteran din România.
La aproximativ 13 km față de Păltinoasa.
Casa memorială Nicolae Labiș, Mălini, Suceava
Casa Memorială Nicolae Labiş a fost construită de învăţătorii Eugen şi Profira Labiş în anul 1954 şi este compusă din cinci încăperi şi hol.
La aproximativ 18 km față de Păltinoasa.
Muzeul sătesc „El Greco, satul Zaharești, comuna Stroiești, județul Suceava
În iunie 2012, colecționarul Alexandru Grecu a deschis ușile colecției sale către vizitatori.
La aproximativ 19 km față de Păltinoasa.
Constantin CATARGIU, pictor, grafician
Constantin Catargiu s-a născut în data de 25 septembrie 1954 la Păltinoasa, judeţul Suceava.
Deocamdată nicio înregistrare.