Cu o populație de cca. 4000 de locuitori, la o altitudine de 300 de metri, Bunești este o comună modestă, ce reflectă peisajul rural și viața tradițională din zona Sucevei, cu o economie bazată pe agricultură.
Poziționată în Podișul Sucevei, pe DN2/E85 între Suceava și Fălticeni, localitatea Bunești a fost atestată aproximativ în 1431.
Atracțiile și patrimoniul material ale localității sunt reprezentate de Biserica "Sf. Voievozi Mihail și Gavril" din Bunești, monument istoric al secolului al XVII-lea. Este o atracție pentru valoarea sa spirituală și culturală..
Aflată pe drumul national DN2, localitatea Bunești se află la o distanță rutieră de cca. 420 km de București și de cca. 21 km de Suceava, reședința județului Suceava. Alte localități importante din județul Suceava: Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei, Dumbrăveni, Siret, Vicovu de Sus.
Clădirea Vămii Vechi din Bunești, Suceava
Clădirea Vămii Vechi este situată în satul Bunești, județul Suceava.
Casa Jenică Tatos din Fălticeni, Suceava
Casa Jenică Tatos, apoi Ocolul Silvic, este situată în Fălticeni, str. Sucevei, nr. 93, județul Suceava.
La aproximativ 9 km față de Bunești.
Casa lui Eugen Lovinescu din Fălticeni, Suceava
Casa lui Eugen Lovinescu este situată în Fălticeni, str. Sucevei, 93 bis, județul Suceava.
La aproximativ 9 km față de Bunești.
Primăria Fălticeni este situată pe str. Republicii, nr. 13, județul Suceava.
La aproximativ 9 km față de Bunești.
Fălticeniul de altădată, în imagini vechi
Fălticeniul vechi de altădată în poze vechi, dar și fotografii rare, imagini și cărți postale vechi, originale. Vezi documentarul istoric video Vatra MCP cu Fălticeniul vechi, de altădată.
La aproximativ 9 km față de Bunești.
Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni, Suceava
Astfel, sub directa îndrumare a cronicarului Eugen Dimitriu, la data de 16 iunie 1972 este inaugurată Galeria Oamenilor de Seamă, instituție muzeală cu titulatură originală și unică în România.
La aproximativ 9 km față de Bunești.
Casa Gane-Gorovei din Fălticeni, Suceava
Casa Gane-Gorovei este situată în Fălticeni, str. Republicii, nr. 15, județul Suceava.
La aproximativ 9 km față de Bunești.
Muzeul de Artă Ion Irimescu, Fălticeni, Suceava
Muzeul de Artă ,,Ion Irimescu” din Fălticeni, reprezintă cea mai bogată colecţie de autor din România şi una dintre cele mai reprezentative pe plan european.
La aproximativ 9 km față de Bunești.
Casa Serafim Ionescu din Fălticeni, Suceava
Casa Serafim Ionescu, Banca Națională, este situată în Fălticeni, str. Mihai Eminescu, nr. 16, județul Suceava.
La aproximativ 9 km față de Bunești.
Casa Copiilor din Fălticeni, Suceava
Casa Copiilor din Fălticeni este situată pe str. Republicii, nr. 28, județul Suceava.
La aproximativ 9 km față de Bunești.
Nicio naștere de artist înregistrată pentru această localitate.
Deocamdată nicio înregistrare.