Piesa a fost descoperită la jud. BIHOR, com. AUȘEU, GROȘI. Realizarea este atribuită atelierului Monetăriile Coroanei. A fost executată prin tehnica Batere. Obiectul are o greutate de 1,46 g.
* Groș polonez, de autor necunoscut, a fost clasat în Patrimoniul Cultural Naţional ca fond, în anul 2022, la Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal.
Ce înseamnă? E bine să știi că ...
Gros
(Istorie - Glosar)
=
provenit din română — temniță, închisoare.
Bucium
(Etnografie - Tipuri)
=
Instrument muzical de suflat, de forma unui tub conic, lung de 8-9 palme (= 2m), făcut din coajă de tei, folosit (în trecut) îndeosebi de către ciobani pentru chemări și semnale; instrument muzical păstoresc menţionat în cronici, cu nume diferite, înrudit cu trâmbiţa ucraineană, trâmbiţa poloneză, truba lituaniană, luur-ul scandinav, alphorn-ul elveţian; se întâlneşte în nordul Munteniei cu numele de bucium, în Munţii Tarcăului, Bistriţei şi Rodnei sub denumirile de „buşin“ sau „trâmbiţă“ și „tr…
Instrument muzical de suflat, de forma unui tub conic, lung de 8-9 palme (= 2m), făcut din coajă de tei, folosit (în trecut) îndeosebi de către ciobani pentru chemări și semnale; instrument muzical păstoresc menţionat în cronici, cu nume diferite, înrudit cu trâmbiţa ucraineană, trâmbiţa poloneză, truba lituaniană, luur-ul scandinav, alphorn-ul elveţian; se întâlneşte în nordul Munteniei cu numele de bucium, în Munţii Tarcăului, Bistriţei şi Rodnei sub denumirile de „buşin“ sau „trâmbiţă“ și „trânghiţă“ şi, în Munţii Apuseni, ca „tulnic“; buciumul se compune dintr-un tub sonor lung, deschis la ambele capete, construit din doage de brad, paltin, frasin, tei sau dintr-o creangă lungă despicată în două şi golită la mijloc; doagele sunt strânse laolaltă prin cercuri de lemn; buciumurile lucrate dintr-o creangă sunt înfăşurate de la un capăt la altul cu fâşii din scoarţă de cireş sau mesteacăn; în nordul Moldovei şi al Transilvaniei, se construiesc şi buciume din tablă; unele buciume au, la capătul prin care se suflă, un mic tub de lemn numit „ţevi“, „ţipeică“, „sughiţă“ sau „muştuc“; din punct de vedere al formei, buciumele se încadrează în două categorii: drepte şi încovoiate. 1. Buciumele drepte apar în două variante: a) cu tubul drept de formă conică, lucrat din lemn sau din tablă, specifice nordului Transilvaniei şi Moldovei; b) cu tubul drept uşor conic, făcute din doage legate cu cercuri de lemn, întâlnite în Munţii Apuseni, lucrate de văsarii din această zonă. b. buciumele încovoiate, în formă de pipă, construite din lemn sau din tablă, sunt specifice în nordul Moldovei şi se prezintă în două variante: a)cu tubul cilindric şi partea inferioară curbată, uşor lărgită, întâlnit în Muntenia şi sudul Moldovei; b) cu tubul cilindric încolăcit de două ori, construit din tablă, caracteristic nordului Moldovei; înainte de a se folosi, buciumul din lemn este udat cu apă ca să se umfle şi tubul să fie etanş; din bucium se cântă semnale păstoreşti; în Ţara Oaşului, Maramureş și nordul Moldovei se cânta din bucium şi la înmormântare; semnalele cântate la înmormântare sunt diferite de cele păstoreşti; în trecut era folosit şi pentru semnalele militare.
vezi mai mult
