Programul Concursurilor Naționale de Atletism

Ce înseamnă? E bine să știi că ...

Ochi (Etnografie - Decor) = Ca motiv decorativ, ochiul a apărut în ornamentica tradițională poate și sub influența imaginilor creștine din pictura bisericească; oricum, ochiul îl reprezintă pe OM, tot așa cum îl reprezintă numai chipul său sau palmele sale. Importanţa văzului, a ochilor în percepţia şi înţelegerea lumii, în comportamentul uman, este atestată de numeroase expresii şi locuţiuni populare: „pe ochii mei”, „a i-o spune verde-n ochi”, „a închide (a deschide) ochii”, „a mânca din ochi”, „a scoate (cuiva) ochii (p… Ca motiv decorativ, ochiul a apărut în ornamentica tradițională poate și sub influența imaginilor creștine din pictura bisericească; oricum, ochiul îl reprezintă pe OM, tot așa cum îl reprezintă numai chipul său sau palmele sale. Importanţa văzului, a ochilor în percepţia şi înţelegerea lumii, în comportamentul uman, este atestată de numeroase expresii şi locuţiuni populare: „pe ochii mei”, „a i-o spune verde-n ochi”, „a închide (a deschide) ochii”, „a mânca din ochi”, „a scoate (cuiva) ochii (pentru ceva)”, „ochi rău”, „a arunca praf în ochii (cuiva)”, „a sorbi din ochi” etc.; ochii, la fel ca şi inima, devin o instanţă de sine-stătătoare, ele suferă împreună, iar lacrimile vărsate sunt, de fapt, cele ale inimii; de aceea, plânsul este considerat, în poezia populară, nu doar manifestarea unei anumite stări psihice sau o modalitate catartică, ci o pedeapsă, un fel de autoflagelare; în vremurile de demult, cazna cea mai cumplită aplicată oamenilor era orbirea, de unde şi expresia menţionată mai sus şi păstrată în multe limbi (a scoate ochii cuiva); de remarcat că psihanaliza consideră orbirea echivalentă castrării; puterea malefică şi distructivă a ochilor, întrupată, la vechii greci, în simbolul Gorgonei, monstrul care ucide pe oricine cu privirea sa, şi-a găsit reflectarea şi în credinţa cvasiuniversală în deochi; superstiţia deochiului, mai ales la perechile tinere, poate fi întâlnită la un obicei condamnabil, acela de a scoate praf sau tencuială din ochii sfinţilor pictaţi în interioarele bisericilor, cu scopul de a face farmece bărbaţilor, spre „a-i orbi”, ca să nu vadă ce fac soţiile lor necredincioase, dar s-ar putea ca magia să fie făcută şi pentru „a deschide ochii” asupra farmecelor iubitei; dar vigilenţa soţului gelos poate fi înşelată şi dacă nevasta îi serveşte un pahar de vin în care a introdus, în prealabil, o monedă care a stat deasupra ochilor închişi ai unui mort; dragostea începe mai totdeauna de la ochi, acesta fiind un agent deosebit de activ în textele folclorice, ocupând chiar primul loc, pentru că tot de la ochi vin şi toate nenorocirile; de remarcat că ochiul are o dublă funcţie, el este în acelaşi timp organ receptor, cât şi organ emiţător, ultimul fiind aproape în exclusivitate de genul feminin; în cântecul popular, ochii reprezintă organul atotputernic al iubirii; ei subjugă, varsă foc, vorbesc, ucid, rănesc şi vindecă în chip miraculos; sunt în acelaşi timp principalul canal de comunicare între micro şi macrocosmos, o adevărată fereastră a sufletului deschis spre lumea Erosului; dar ochii sunt şi cei care emană teroare; femeia foloseşte vraja ochilor, puterea lor magică pentru a fermeca iubitul, este gata să încerce forţa paralizantă a lor spre a imobiliza calul sau boii flăcăului; uneori înlocuiesc metonimic întreaga făptură a iubitei; sunt ca două oglinzi în care se reflectă toate stările sufleteşti, sunt apţi să înlocuiască organul vorbirii sau alte semne prin care se comunică dragostea; căutătura de la distanţă sau privitul ochi în ochi formează programul minim la care se reduc revendicările îndrăgostiţilor în faza incipientă a iubirii; sunt organul predilect de la care începe cosmicizarea femeii, prin faptul că deseori sunt comparaţi cu stelele; ar mai fi de subliniat că, deoarece în textele folclorice predomină culoarea neagră a ochilor, unii cercetători au ajuns la concluzia că aceasta ar fi o trăsătură etnică distinctivă, numai că aceleaşi texte reliefează şi înclinarea spre ochii albaştri. În ornamentica populară, ochiul ocupă un loc important în repertoriul motivelor antropomorfe, investit şi el din cele mai vechi timpuri cu puteri benefice sau malefice, expresie a însăşi puterii spirituale omeneşti sau supraomeneşti. Ornamentul reprezentând un ochi are rolul de apărare, de veghe împotriva spiritelor aducătoare de rău. vezi mai mult

Aubusson (Artă decorativă - Şcoli și Ateliere) = Manufactură franceză de tapiserii localizată în depatamentul Creuse, documentată începând cu veacul al XVI-lea, când aici lucrează peste 2000 de meşteri care ţes piesele în tehnica basse-lisse; din 1665 primeşte statut de atelier regal. Piesele caracteristice sunt de mari dimensiuni, cu aspect câteodată rustic, de o calitate mijlocie, fiind cu precădere destinate unei clientele burgheze. Din secolele XVII-XVIII apar compoziţii realizate conform cartoanelor pictorlor Jean-Baptiste Oudry, Nicols L… Manufactură franceză de tapiserii localizată în depatamentul Creuse, documentată începând cu veacul al XVI-lea, când aici lucrează peste 2000 de meşteri care ţes piesele în tehnica basse-lisse; din 1665 primeşte statut de atelier regal. Piesele caracteristice sunt de mari dimensiuni, cu aspect câteodată rustic, de o calitate mijlocie, fiind cu precădere destinate unei clientele burgheze. Din secolele XVII-XVIII apar compoziţii realizate conform cartoanelor pictorlor Jean-Baptiste Oudry, Nicols Lancret, Francois Boucher, alături de scene pastorale după desenele lui Paul Huet. Ulterior apare o anumită specializare în executarea portierelor, a draperiilor şi a micilor tapiserii pentru mobilier - temele favorite fiind reprezentate de către scene câmpeneşti ori extrem-oriental şi vânători, în baza cartoanelor proprii sau a unora împrumutate de la manufacturile omonime de la Beauvais şi Gobelins. Majoritatea atelierelor se închid în urma izbucnirii Marii Revoluţii, urmând a fi redeschise în veacul următor. Din 1932 Maria Cuttoli are iniţiativa reproducerii unor pânze de Raoul Duffy, Fernand Leger, Pablo Picasso, Jean Lourcat, ultimul imprimând un stil profund personal tapiseriei moderne prin suprimarea bordurii şi a orizontului, precum şi limitarea numprului de lânuri colorate folosite în cursul executării piesei. Din 1939 Lurcat pune bazele, alături de Marcel Gromaire, unei şcoli naţionale de tapiserie la Aubusson. Operele cele mai însemnate ale noilor ateliere se numesc: "Romeo şi Julieta" (1934), după Marc deSaint Saens, "Cântecul lumii", după Jean Lurcat (1958), "Albastru şi violet" (1965), după Ossip Zadkine, "Negrul Orion", după Victor Vasarely (1966), "Soarele roşu", după Alexander Calder (1967), "Facerea lumii", după Marc Chagall (1968). Mărci de autor: MRD sau MRDB (Manufactura Regală Daubusson sau Du Buisson); numele întreg al manufacturii urmat de o floare de crin şi numele meşterului tapiser. vezi mai mult