* Jucători de cărțI pe terasă; pandant: David și Bathseba, de Tobias Pock, a fost clasat în Patrimoniul Cultural Naţional ca tezaur, în anul 2017, la Muzeul Național Brukenthal - Sibiu.
Ce înseamnă? E bine să știi că ...
Horă
(Etnografie - Decor)
=
Hora este un dans popular românesc, cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână formând un cerc închis; ca element decorativ, hora este prezentă cu deosebire pe țesăturile mari din Maramureș (păretare, covoare), formând chenarul acestor piese. Hora, cercul dinamic, imitând mişcarea astrului zilei, are multiple funcţii magico-simbolice, printre care şi pe aceea de integrare a polarităţilor şi de armonizare a părţilor antitetice; hora se joacă în momentele hotărâtoare din desfăşurarea nunţii…
Hora este un dans popular românesc, cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână formând un cerc închis; ca element decorativ, hora este prezentă cu deosebire pe țesăturile mari din Maramureș (păretare, covoare), formând chenarul acestor piese. Hora, cercul dinamic, imitând mişcarea astrului zilei, are multiple funcţii magico-simbolice, printre care şi pe aceea de integrare a polarităţilor şi de armonizare a părţilor antitetice; hora se joacă în momentele hotărâtoare din desfăşurarea nunţii, parcă pecetluind valabilitatea şi durata în timp a actelor consumate; la ea participă aproape întreaga lume prezentă la nuntă, ca semn al aderenţei la întemeierea noii familii. Prevesteşte o mare bucurie celui care visează şi se visează jucând într-o horă - Suceava.
vezi mai mult
Cartier
(Artă decorativă - Şcoli și Ateliere)
=
Întreprindere franceză specializată în producerea şi comercializarea de bijuterii şi ceasuri fondată în 1847 de către Louis-Francois Cartier în Paris, în prezent subsidiar al Companiei Financiare Richemont SA din Elveţia. Ca şi Rosenthal, Casa Cartier a devenit creatoarea unui stil specific prin rafinament şi calitate cunoscut în întreaga lume; iniţial afacerea s-a dezvoltat în urma eforturilor unite ale nepoţilor primului Cartier, Louis, Pierre şi Jacques, care i-au conferit anvergură mondială.…
Întreprindere franceză specializată în producerea şi comercializarea de bijuterii şi ceasuri fondată în 1847 de către Louis-Francois Cartier în Paris, în prezent subsidiar al Companiei Financiare Richemont SA din Elveţia. Ca şi Rosenthal, Casa Cartier a devenit creatoarea unui stil specific prin rafinament şi calitate cunoscut în întreaga lume; iniţial afacerea s-a dezvoltat în urma eforturilor unite ale nepoţilor primului Cartier, Louis, Pierre şi Jacques, care i-au conferit anvergură mondială. Întreprinderea este specializată în crearea de bijuterii şi ceasuri unicat, dar se preocupă şi de producerea de obiecte de lux de serie; una dintre cele mai faimoase creaţii ale sale este "Bestiarul" conceput şi decorat pentru soţia morganatică a ducelui de Windsor, Wallis Simpson la 1940. Linia produselor sale a ţinut în permanenţă cont de evoluţia curentelor artistice europene.
vezi mai mult