Este realizată din Este lucrată pe un blat de brad pictată cu tempera.. Din punct de vedere cultural-istoric, piesa aparține Români. Piesa a fost descoperită la jud. MARAMUREȘ, com. MUNICIPIUL BAIA MARE, BAIA MARE.
* Botezul, de autor necunoscut, a fost clasat în Patrimoniul Cultural Naţional ca fond, în anul 2021, la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș - Baia Mare.
Ce înseamnă? E bine să știi că ...
Cerc
(Etnografie - Decor)
=
Motiv decorativ de foarte mare vechime. Când oamenii au început să creadă şi în puteri invizibile, dar ostile (duhuri necurate, spiritele morţilor etc.), ei nu şi-au putut imagina alt sistem de apărare decât cel existent în realitate, fiind într-adevăr eficient, astfel încât roata, cercul, ocolul au devenit mijloace magice de apărare, mergând până la „cercul magic” al magicienilor docţi. Cercul, roata, ocolul au devenit, în timp, mijloace magice de apărare, pornind de la distribuţia în cerc a aş…
Motiv decorativ de foarte mare vechime. Când oamenii au început să creadă şi în puteri invizibile, dar ostile (duhuri necurate, spiritele morţilor etc.), ei nu şi-au putut imagina alt sistem de apărare decât cel existent în realitate, fiind într-adevăr eficient, astfel încât roata, cercul, ocolul au devenit mijloace magice de apărare, mergând până la „cercul magic” al magicienilor docţi. Cercul, roata, ocolul au devenit, în timp, mijloace magice de apărare, pornind de la distribuţia în cerc a aşezărilor primitive, care şi ele au preluat modelul de la aşezarea în cerc a animalelor în momentele de primejdie; este, în acelaşi timp, motiv solar. „Roata” făcută în jurul mesei gazdei colindate de către ceata junilor înarmaţi din Ţara Oltului este susţinută de credinţa că ea alungă duhurile necurate prin simpla formă a sa sau le opreşte să se apropie, purificând astfel masa, ca să se poată îndeplini cel de al doilea act ritual, incantaţia; colindatul are aceste două aspecte în întreaga lui desfăşurare: pe de o parte, constă în a merge din casă în casă, de a da ocol satului, „de a da roată prin sat”, de la un capăt la altul, de a intra în toate curţile şi casele şi de a da din nou „o roată”, de astă dată mesei de colaci (şi ei tot nişte roţi sau cununi împletite din aluat); pe de altă parte, el constă din cântece, chiuituri, strigături şi jocuri; ceata îşi termină activitatea, în unele sate, cu o „horă mare”, deci un dans circular, într-o regiune în care hora nu este un joc obişnuit; în alte părţi din aceeaşi zonă, ceata se termină cu jocul la răspântii şi la capetele aşezării, cu procesiuni prin sat, pe jos sau în căruţe, cu procesiuni de mascaţi sau chiar cu „baba roata”, rostogolită în flăcări de pe un deal; tot timpul se duce o luptă împotriva unor năvălitori invizibili (desigur, duhurile necurate şi sufletele morţilor), care vin să se înfrupte din bunătăţile sărbătorilor şi să participe la bucuriile oamenilor în viaţă; de remarcat că roata nu a fost întotdeauna un simbol solar, pentru că ea trebuie să fi fost mai veche decât cultul soarelui; nu trebuie să se facă referire numai la roata de car, ci la roată în genere, adică, mai exact, la cerc, la ocol; ca închidere circulară, ocolul este cunoscut din cele mai vechi timpuri, fie pentru adăposturile oamenilor (corturi şi case de formă circulară sau aşezate circular), fie pentru apărarea animalelor (ţarcurile); de aici a rezultat ideea străveche, primitivă, despre puterea de apărare a cercului; cercul magic şi-a căpătat toate puterile extraordinare (de a alunga duhurile rele din interiorul său, de a apăra pe cei dinăuntru de atacurile invizibile ale celor de afară, de a lega şi fixa ce este înăuntru etc.) de la ţarc, nu de la soare, de la „roata” câinilor de pază, nu de la roata soarelui; roata oamenilor în jurul focului, ocrotiţi, mai ales noaptea, de lumina şi căldura focului faţă de sălbăticiuni, iar mai târziu şi faţă de duhurile necurate care pândesc din întuneric, oferă încă un exemplu; ideile solare legate de roată sunt mult mai târzii şi ele au găsit un teren demult desţelenit, de care s-au folosit, dar cărora, în materie de cerc sau roată nu le-au mai adăugat nimic. Gestul de încercuire, executat de trei ori, a bourului, înainte sau pentru a fi vânat, îşi exercită funcţia magică prin faptul că forţa, curajul, virtutea animalului sunt „legate”, ca şi în ritualul, şi el magic, „de făcut”; se crede că, din acest moment, bourul nu se mai poate „desface”, nu-şi mai poate recâştiga „firea”, adică nu mai poate să sară afară din cercuri; astfel, tânărul căruia i se spune colinda capătă virtuţile animalului, transferul magic al puterii se realizează, el devenind „vânător”, adică intră în faza bărbăţiei iar fetele îl consideră bun de soţ; în altă ordine de idei, puterea magică a celor trei cercuri trase pe pământ, când se acordă nume copilului abia născut, devine şi el colind; de asemenea, dansul „Închinarea pruncului”, cu varianta sa „Vârdan” (=Iordan), este o „colindă magică” şi se practică la botezul copilului, deci oricând în timpul anului, însă înaintea serviciului religios, fiind un botez arhaic şi pur magic; trei feciori, numiţi strigători, încinşi cu brâie roşii, culoare ce anulează deochiul, iar la pălărie cu o unghie de lup, stau în faţa casei copilului; unul dintre ei trage cu unghia de lup un cerc în jurul casei, de la est la vest, iar, în clipa când închide cercul, al doilea fecior face în interiorul primului cerc un al doilea, apoi cel de al treilea strigător trage un cerc mai mic în faţa casei, în care se găsesc ei; apoi naşul sau naşa iese cu copilul în braţe, feciorii îl iau şi îl ridică în sus; în acest moment, unul dintre tineri strigă numele ce-i vine în minte spontan (sau asupra căruia s-au înţeles dinainte), care se adaugă numelui dat de naşi în acord cu părinţii; în caz că numele dat coincide cu acela al naşilor, atunci se crede că pruncul va avea noroc, având în nume „o puternică apărare”, numele devenind astfel un adevărat scut magic; apoi, fiecare fecior joacă pruncul în braţe de-a lungul cercului trasat de el; numai după aceasta are loc botezul creştinesc al copilului; rostirea numelui, odată cercurile fiind marcate, ţine de credinţa, destul de generală în România, că numele nou, rostit bine şi spontan, vindecă pe copil de boală sau, dacă este dat preventiv, îl fereşte de maladii posibile; însă acest nume este de dorit să fie de animale sălbatice: Lupu (Lupa), Ursu (Ursa), Vidra etc., existând credinţa că sălbăticiunile sunt „curate”, medical vorbind, deci exemplare ca sănătate şi posesoare a tuturor virtuţilor de curaj şi putere; ca să se ferească de ciumă, oamenii trag în jurul satului o brazdă, cu ajutorul a doi boi negri sau bivoli, din loc în loc aşezând pari pe care atârnă funii de usturoi. În basme, eroul aflat în împrejurări grele face un cerc în jurul său şi în felul acesta scapă de adversarul său malefic. În desfăşurarea tradiţională a jocului de căluş, există momente aparte, cu semnificaţie deosebită, când femeile îşi încredinţează copiii mici să fie jucaţi în horă, pentru a-i feri de boli; jocul în jurul unui drob de sare şi a unui smoc de lână este menit să aducă belşug în turme; desfăşurarea obiceiului cucilor (cu reminiscenţe de rit agrar) ţine din zori şi până la asfinţit, la amiază cucii înhămându-se la un plug şi trăgând în mijlocul satului trei brazde în formă de cerc. Locul de unde s-a ridicat în picioare, pentru prima dată, un copil mic se marchează cu un cerc imaginar, crezându-se că astfel se taie piedica de la picioarele copilului, iar acesta va putea merge mult mai uşor - Muntenia; ca bolile să nu pătrundă în sat, se trăgea o brazdă în jurul localităţii, cu un plug tras de doi boi gemeni - Vaslui; cu doi viţei gemeni înjugaţi la un plug să se tragă o brazdă în jurul casei, ca să nu se apropie nici o boală de ea - Moldova. În Sălaj, se crede că vrăjitoarele iau formă de cerc şi în acest fel se apropie, pe neobservate, de turmele de oi. În Banat, imediat după decesul cuiva, o femeie dă ocol întregii gospodării, rostind melopeic: „Ai plecat,/Plecat să fii,/Ai murit, mort să fii,/Pe aici să nu mai vii!”, trasând astfel imaginar un cerc protectiv, hotar de netrecut între două lumi; în dimineaţa zilei sorocite înmormântării, un număr de 7 sau 9 bărbaţi pornesc spre cimitir, însoţiţi de o femeie; aceasta ocoleşte de trei ori locul de groapă, tămâindu-l; unul dintre bărbaţi scoate cu sapa o bucată de glie pe care o pune alături, după care se sapă groapa; la întoarcere, unul din ei rămâne să păzească groapa; după înmormântare, gropaşii se aşează roată în jurul gliei rămasă de la săpare, iar o femeie le toarnă apă să se spele pe mâini, şi pe unelte, ea stând în mijloc pe bucata de glie; apoi oala în care a fost adusă apa este spartă de o piatră pe care se află semnul crucii, rezultat din scrijelirea cu un ciocan de zidărie în tot timpul cât este săpată groapa.
vezi mai mult
Peşte
(Etnografie - Decor)
=
Element decorativ întâlnit pe diferite piese textile, pe ceramică, pe unele obiecte din lemn și care trebuie să-i justificăm prezența și prin contaminare cu simbolul creștin. Una dintre cele mai surprinzătoare constatări ale cercetării tradiţiilor româneşti constă în concluzia că vieţuitoarele de apă ocupă un loc şi o pondere extrem de reduse, contrar bogăţiei şi diversităţii faunei ţării; în universul culturii orale, peştele reprezintă o categorie uniformă, nediferenţiată; faptele şi puterile a…
Element decorativ întâlnit pe diferite piese textile, pe ceramică, pe unele obiecte din lemn și care trebuie să-i justificăm prezența și prin contaminare cu simbolul creștin. Una dintre cele mai surprinzătoare constatări ale cercetării tradiţiilor româneşti constă în concluzia că vieţuitoarele de apă ocupă un loc şi o pondere extrem de reduse, contrar bogăţiei şi diversităţii faunei ţării; în universul culturii orale, peştele reprezintă o categorie uniformă, nediferenţiată; faptele şi puterile atribuite peştilor nu impresionează, iar implicaţiile simbolice ale acestor vieţuitoare sunt departe de varietatea şi complexitatea cu care ne-au obişnuit alte reprezentări, singura fiinţă a apelor, cu adevărat pertinentă în plan simbolic, fiind un mamifer şi anume vidra; cel mai adesea, peştele este invocat în ipostaza sa fabuloasă, de suport al lumii; astfel, pământul stă pe unul sau patru peşti gigantici, numiţi Începător, Ascultător, Arătător şi Somnoros, care susţin lumea, conduc soarele şi luna pe cer, dezleagă apele şi provoacă, prin mişcările lor neaşteptate, cutremurele; acest aspect conotează două ipostaze majore (sprijin al lumii şi animal sacrificial), care însă, prin caracterul lui incert şi prin frecvenţa redusă, nu conduc la considerarea peştelui ca o reprezentare cosmogonică deplină; unele legende afirmă că aripile peştelui sunt în fapt acele bradului, corpul lui agil este făcut din trupul unei râme, solzii provin de la un voinic împlătoşat, care s-a metamorfozat în vieţuitoare de apă; mai des invocată, cu deosebire în cântecul bătrânesc, este mreana, ca reprezentare a fetei curate, care, ca să nu cadă în mâna turcilor, sau ca să nu comită incestul, aceasta se aruncă în mare şi se transformă într-o mreană, mediind astfel între universul uman şi cel divin. Conform unei legende, în tot timpul Postului Paştelui nu se mănâncă peşte, pentru că ar fi spurcat, cu excepţia zilelor de Blagoveştenii (Buna-Vestire, 25 martie) şi Duminica Floriilor - Suceava; dacă peştii, când cerul este senin, sar peste apă, sau plutesc la suprafaţa apei, de li se văd ieşite din apă spinările, este semn că va ploua - Suceava. Se crede că atunci când se cutremură scoarţa terestră înseamnă că bat din cozi cei doi peşti pe care se sprijină Pământul, sau se întoarce pe partea cealaltă peştele pe care este aşezată Terra - Suceava; în ziua de Paşte, se consumă mai întâi peşte prins în sâmbăta din ajun, pentru ca, peste an, oamenii să se mişte uşor - Bihor; sau, pur şi simplu, trebuie să se mănânce la început peşte, ca oamenii să fie iuţi peste vară - Argeş; în Duminica Paştelui, este bine să se mănânce mai întâi peşte, apoi alte bucate, pentru ca oamenii să fie vioi ca peştii peste tot anul; se consumă mai întâi peşte sau carne de pasăre şi în ziua de Crăciun (25 decembrie), pentru ca să fie vioi ca peştele şi uşori ca pasărea; în acest scop, copiii usucă în hornul vetrei peşte mărunt şi îl mănâncă în ziua de Crăciun - Suceava; cine, în Duminica Paştelui, rosteşte „peşte prind", ca replică la mărturisirea preotului „Hristos a înviat”, acela va prinde, peste vară, mult peşte, dar comite, în acest caz, şi un mare păcat - Iaşi; cine mănâncă peşte în zi de vineri îi va curge sânge din nas în timpul verii - Tecuci; femeile care mănâncă peşte crud vor da naştere la copii sprinteni - Tecuci; femeile însărcinate să nu mănânce peşti şi melci, pentru că vor da naştere unor copii cu salivă şi mucozităţi abundente - Vâlcea; femeia însărcinată să nu mănânce cap de peşte, pentru că noul născut nu îi va vorbi aşa curând - Galaţi; să nu se dea peşte copiilor mici înainte de a începe să vorbească, pentru că rămân muţi - Bucovina; este bine ca bolnavii de friguri să ia un peşte mic, găsit în măruntaiele altuia mai mare, să-l usuce, apoi să-l piseze şi să bea praful obţinut, pentru a se vindeca - Bucovina; acelaşi efect s-ar obţine şi cu peştele mic scos dintr-o ştiucă - Neamţ; se crede că nu este bine să se arunce apa în care au fost spălaţi peştii, preparaţi pentru consum, în calea vitelor, pentru că acestea pot deveni sterpe - Bucovina; pentru a se realiza mai lesne monta, vacilor li se pune în tărâţe un peştişor viu - Bucovina; pictat pe firmele unor localuri (hanuri, birturi), sculptat pe porţile gospodăriilor şi pe troiţe, imprimat în stucatura frontoanelor caselor şi pe talerele de ceramică din centrele Oboga (Olt) şi Horezu (Vâlcea), amplasat pe diverse recipiente, ustensile şi unelte sau confecţionat din tablă sau lemn şi montat, cu rol de giruetă, la coama caselor şi pe prăjini înalte ridicate lângă morile de vânt, imaginea peştelui este des întâlnită în Vâlcea, Dolj, Olt, Ialomiţa, Tecuci, Constanţa şi Tulcea; când peştii sar din apă după insecte înseamnă că va fi cald - Vaslui; cine visează peşte mărunt înseamnă că va avea noroc, iar cel ce se visează că prinde peşte mare va avea parte de o deosebită silă - Vaslui; apărut în vis, peştele semnifică ploaie - Tecuci;Suceava; sau ger - Bucovina. La masa de Anul Nou, se mănâncă puţin peşte, pentru ca anul care vine să lunece uşor, cum lunecă peştele prin apă. Se crede că pruncii, care mănâncă peşte înainte de a vorbi, rămân muţi - Maramureş. Peştele este reprezentant al mării, ca element originar al vieţii, dar în acelaşi timp el are şi o puternică încărcătură simbolică adjudecată pe filieră creştină. În ornamentica tradiţională românească (a se vedea ceramica pe care este desenat peştele, anturat de x-uri, vârtejuri solare, pătrate etc.), peştele aparţine contextual mai repede cultului solar, decât unui cult creştin din primele secole de după Iisus. La 25 martie, de Blagoveştenii (Bunavestire), este obiceiul să se consume peşte, pentru ca oamenii să fie sănătoşi tot anul - Braşov; cine visează peşte în cantitate mare va avea parte de un câştig îndestulător, dar visarea peştelui de mari dimensiuni înseamnă clevetiri; cine visează că mănâncă peşte fiert va avea parte de o pagubă, iar cine visează că mănâncă sardele se va îmbolnăvi peste patru zile de friguri şi va zăcea mult timp bolnav; urmează un timp destul de amestecat ca sentimente pentru cine visează că vede sau că mănâncă peşte de mare; cine visează icre roşii va avea parte de boală cu vomismente, iar cine visează că prinde peşte cu undiţa să fie atent să nu fie înşelat - Suceava.
vezi mai mult