Bâtă de chemător - Dumitru Moldovan

* Bâtă de chemător, de Dumitru Moldovan, a fost clasat în Patrimoniul Cultural Naţional ca fond, în anul 2009, la Muzeul Etnografic „Anton Badea” - Reghin.

Ce înseamnă? E bine să știi că ...

Bâtă (Etnografie - Tipuri) = Baston din lemn de corn, paltin, fag, terminat cu o „măciucă“, purtat de ciobani, folosit ca unealtă şi ca armă; decorul se desfăşoară pe treimea superioară a piesei, în partea denumită „gâtul bâtei“; registrele ornamentale se compun din motive geometrice („dinte de lup“, torsadă, cercuri şi puncte), dispuse în șiruri orizontale, delimitate prin rânduri crestate în zig-zag sau cu motive florale dispuse vertical şi în spirală; uneori măciuca bâtei are terminaţia superioară în formă antropomorfă s… Baston din lemn de corn, paltin, fag, terminat cu o „măciucă“, purtat de ciobani, folosit ca unealtă şi ca armă; decorul se desfăşoară pe treimea superioară a piesei, în partea denumită „gâtul bâtei“; registrele ornamentale se compun din motive geometrice („dinte de lup“, torsadă, cercuri şi puncte), dispuse în șiruri orizontale, delimitate prin rânduri crestate în zig-zag sau cu motive florale dispuse vertical şi în spirală; uneori măciuca bâtei are terminaţia superioară în formă antropomorfă sau animalieră; tehnicile folosite pentru realizarea motivelor sunt: cioplirea, crestarea, pirogravarea, intarsia cu cositor şi mărgele, înfăşurarea cu metal; exemplare deosebite din punct de vedere artistic se găsesc în zonele: Pădureni, Mărginimea Sibiului, Suceava, Valea Superioară a Jiului, acolo unde păstoritul a avut o mare dezvoltare. vezi mai mult

Batist de nuntă (Etnografie - Tipuri) = Destinată mirilor sau prietenilor acestora, care aveau îndatorirea de a face invitațiile la nuntă („vornicei” sau „vătăjei” - în Moldova, „chemători” - în zona Brașovului, „călăreți” - în Muscel, „stolnicari” - în Vâlcea etc.), batista frumos ornamentată era diferit întrebuințată, conform tradiției locale; prietenii mirilor o purtau la brâu (cu colțurile atârnând pe șoldul stâng), pe umărul stâng sau pe partea stângă a pieptului, legată deasupra cotului stâng, la bățul de „vornicel” sau la plosc… Destinată mirilor sau prietenilor acestora, care aveau îndatorirea de a face invitațiile la nuntă („vornicei” sau „vătăjei” - în Moldova, „chemători” - în zona Brașovului, „călăreți” - în Muscel, „stolnicari” - în Vâlcea etc.), batista frumos ornamentată era diferit întrebuințată, conform tradiției locale; prietenii mirilor o purtau la brâu (cu colțurile atârnând pe șoldul stâng), pe umărul stâng sau pe partea stângă a pieptului, legată deasupra cotului stâng, la bățul de „vornicel” sau la ploscă; în unele zone, se acoperea cu batista colacul (colacii) sau se lega în vârful bradului și rămânea celui care ducea bradul; mirii purtau batista la cingătoare, ca un mic șorț, desfăcută sau pliată (în Moldova); în Neamț, tradiția consemnează portul batistei la brâu, sub bete, la costumul de mireasă „cu țoandră” (un tip de fotă evazată, de culoare bleumarin); în zona Rădăuților, sâmbătă seara, la logodnă, mirele aducea miresei voalul și pantofii („schimburile”), iar mireasa îi dăruia o cămașă, o pereche de ițari, o batistă („năframă de schimb”) și floarea pe care băiatul trebuia să o poarte la căciulă; duminică, înainte de cununie, la „iertăciune”, mireasa își punea o batistă la brâu și cu o alta lega mâna ei dreaptă de mâna stângă a mirelui și așa mergeau la cununie, la biserică, pentru ca să revină de acolo ținându-se de mâini, fără intermediul batistei; în Vâlcea și Gorj, mireasa dăruia batista viitorului ei soț, sâmbătă seara, în timpul bărbieritului, în prezența prietenilor mirelui; în zona Bran, soacra era cea care dădea mirelui batista, ca semn că îi încredințează fiica; în general, fetele lucrau batistele (uneori și până la 100 bucăți) odată cu restul zestrei; tinerii căsătoriți păstrau batistele de la nuntă în ladă, până la moarte, ele fiind incluse astfel în ceremonialul înmormântării; în Vrancea, după cununie, batista era tăiată în două jumătăți, fiecare soț fiind înmormântat cu partea sa, pentru ca ei să se poată recunoaște și reuni pe lumea cealaltă; unii autori concluzionează că actul schimbului de batiste precede gestul schimbului de verighete sau chiar că l-ar fi înlocuit pe acesta (cazul Clopotivei, Țara Hațegului, unde nu se folosesc verighete, ci numai batistele); denumirile locale ale batistei de nuntă sunt legate de funcția lor ceremonială: „năframă de schimb”, „năframă de credință”, „năframă de ginere”, „năframă de mireasă”, „batistă de bărbierit”, „năframă de vătăjel”, „cârpă de vornicel”, „năframă de închinat la nuntă” etc. vezi mai mult