* Tânără țărancă torcând, de Nicolae Grigorescu, a fost clasat în Patrimoniul Cultural Naţional ca tezaur, în anul 2004, la Muzeul de Artă Constanța.
Ce înseamnă? E bine să știi că ...
Porumbel
(Etnografie - Decor)
=
Motiv decorativ care copiază desenul porumbelului cu aripile desfăcute (în zbor), de obicei de culoare albă; conform unei legende, porumbeii s-ar fi născut din intestinele Sfântului Apostol Petru, care suferea totdeauna de foame şi se plângea mereu din această pricină, drept pentru care Dumnezeu i-a scos maţele şi i le-a aruncat pe un pom, de unde au devenit păsările flămânde care sunt porumbeii, condamnaţi astfel să nu-şi satisfacă niciodată foamea; este una dintre cele mai bine conturate repre…
Motiv decorativ care copiază desenul porumbelului cu aripile desfăcute (în zbor), de obicei de culoare albă; conform unei legende, porumbeii s-ar fi născut din intestinele Sfântului Apostol Petru, care suferea totdeauna de foame şi se plângea mereu din această pricină, drept pentru care Dumnezeu i-a scos maţele şi i le-a aruncat pe un pom, de unde au devenit păsările flămânde care sunt porumbeii, condamnaţi astfel să nu-şi satisfacă niciodată foamea; este una dintre cele mai bine conturate reprezentări ambivalente, comparabile doar cu imaginea calului, pendulând permanent între benefic şi malefic, pur şi impur, augural şi cobitor; este în acelaşi timp pasăre plăcută lui Dumnezeu, curată, blândă şi nevinovată, de ea nu se prinde nici un fel de vrajă sau farmec şi, din această cauză, este păcat să fie omorâtă, dar totodată cobeşte moartea, nenorocirea sau boala celui care îl creşte pe lângă casă, fiind în general semn al sărăciei şi pagubei; în acelaşi timp, porumbelul este şi emblemă a îndrăgostiţilor; fiind o pasăre fecundă devine şi simbol al elanului erotic, conotând valori ca fidelitatea, iubirea curată, fertilitatea, ca ipostaze curente ale perechii de îndrăgostiţi; pe linie creştină, porumbelul simbolizează Sfântul Duh, dar înţeles tot ca o pasăre a dragostei prin excelenţă, pentru că ea face parte dintr-un complex de semnificaţii complementare: porumbeii în stoluri mari sunt asemănători norilor, ei umbrind soarele şi pământul, aidoma Sfântului Duh care tutelează peste toată firea; norul fecundează cu ploaia sa pământul, conducând la următoarele serii simbolice paralele: porumbel-nor-fecunditate-juni (care reprezintă principiul dragostei); Sfântul Duh-nor- fecunditate-botez-busuiocul preotului-stropitul cu apă sfinţită a oamenilor, vitelor, semănăturilor; când imaginea porumbelului apare în colinde, el simbolizează Sfântul Duh; porumbeii sunt consideraţi ca şi junii (porumbeii=feciori; porumbiţele=fete), iar, într-o colindă din Ţara Oltului, ni se narează că ei sunt primiţi în casă precum produsul agricol cel mai de preţ, grâul, care, fiind vânturat, este curat; în oraţiile de nuntă, porumbiţa o reprezintă pe mireasă, urmărită în zborul ei de către colăcerii mirelui; în lirica de dragoste, perechea de porumbei, ca şi pomii înfloriţi, simbolizează pe cei doi tineri îndrăgostiţi; dar porumbeii întruchipează şi ceea ce este negativ şi împotriva lor trebuie dusă o adevărată luptă - Bacău; hulubii nu sunt buni la casa omului, fiindcă ei iau toată dragostea dintre soţi şi până la urmă îi desparte; dar carnea porumbelului consumată devine leac împotriva singurătăţii, pentru că ea stârneşte dragostea cuiva; în basme, porumbelul este un animal-mesager, conducând eroul spre tărâmurile fermecate, purtând veştile dintr-o lume în alta, pătrunzând în locuri inaccesibile şi îndeplinind şi alte numeroase munci diferite; sau este metamorfozarea unui erou divin, fiind uneori mesager al lui Dumnezeu, vestind primul că dincolo de ape este pământ, sau ajută alte vieţuitoare, din postură divină, la facerea lumii; este o pasăre-mesager, dar nu este niciodată o pasăre funebră, precum este corbul, veştile pe care le aduce sunt de bun augur, chiar şi în contexte ceremoniale în care nota dominantă este moartea; în unele texte folclorice, porumbelul este atestat ca pasărea-suflet, adică acea întruchipare executată din lemn, care este aşezată în vârful crucilor şi al unor însemne de mormânt, denumită local porumb şi porumbel, având penajul colorat, spre coada răsfirată, în tonuri vineţii; dacă un om moare fără lumânare, se prind doi porumbei, cărora li se pun între aripi câte o lumânare şi li se dă drumul să zboare, în credinţa ei vor duce lumină mortului - Banat; important este că porumbelul nu se pune la mormântul fetelor, ci doar la cel al tinerilor necăsătoriţi, nelumiţi, preluând astfel funcţia de mediator între lumea de aici şi cea de dincolo, precum funcţie asemănătoare o are şi bradul de înmormântare; cu această semnificaţie, porumbelul apare şi pe scoarţele ţărăneşti, pe alte ţesături de interior, pe ceramica populară, în contexte simbolice vădit psihopompe, fiind o reprezentare a sufletului care se întrupează compensatoriu, ca să-i viziteze pe cei rămaşi în viaţă; dar şi pentru a-l înlocui pe cel decedat, astfel că porumbelul poate să-i ducă celui mort, în lumea de dincolo, împărtăşania pe care i-o încredinţează preotul; tot la nivel metaforic, ceata de colindători este simbolizată de ceata de porumbei, care se aşează pe acoperişul casei gospodarului, de unde îi laudă hărnicia şi belşugul, sau peţesc tânăra nemăritată, sau urcă spre ceruri, pentru a transmite lui Dumnezeu rugăminţile gazdei colindate; în Vâlcea, se crede că, la casa unde se înmulţesc şi unde sălăşluiesc porumbei va rămâne totul pustiu, că acolo va veni sărăcia şi alte nenorociri, sau pur şi simplu oamenii se feresc să-i crească, pentru că ei sunt aducători de boală, în special a unor boli de plămâni, ultima credinţă fiind atestată şi în Muntenia; când mireasa pleacă la biserică pentru cununie, să se uite spre răsărit şi să spună: un porumbel şi o porumbiţă, adică să aducă pe lume ulterior un băiat şi o fată - Muntenia; este semn bun pentru acela căruia îi iese în cale un porumbel - Dolj; Teleorman;Prahova;Ialomiţa;Constanţa;Neamţ;Botoşani; porumbelul la casa omului este semn de bine, dar unii consideră că este şi aducător de necazuri - Neamţ;Suceava; imaginea lui apare amplasată frecvent, cu rol de giruetă, la coamele caselor, sau pictat pe firmele de la hanuri şi birturi - Dolj;Ialomiţa;Tecuci;Constanţa; se crede că hulubii sunt atât de curaţi, încât de ei nu se prinde nici un fel de farmece sau vrăji - Bucovina; cine are porumbei în curte să nu vorbească despre ei în timpul mesei, pentru că fug şi nu se mai întorc - Moldova; se crede că este bine ca tinerii ce se iubesc să mănânce împreună inimă de porumbel, pentru a trăi fericiţi ca hulubii - Tecuci; se vor îndrăgi din nou cei certaţi vremelnic, dacă li se dă să bea apă din vasul din care obişnuit beau porumbeii - Transilvania; dar, în acelaşi timp, se crede că nu este bine să creşti hulubi în casă, pentru că ei trag a sărăcie - Suceava; şi nici să fie înmulţiţi în casă, pentru că aduc pagubă - Muntenia; să nu se mănânce cap de porumbel, pentru că acela ce o face se poate îmbolnăvi de plămâni - Teleorman; dacă le merge bine porumbeilor de pe lângă o casă, atunci fetele din acea familie nu vor avea noroc - Bucovina; când gânguresc îndelung hulubii, este semn de ploaie - Suceava; visarea unui porumbel ucis semnifică moartea unui prieten; cel ce visează că prinde un porumbel înseamnă că se va căsători, sau va fi invitat la o căsătorie, sau la o întâlnire cu un prieten; cine visează că are porumbei să se aştepte la musafiri şi tot la musafiri să se aştepte şi cine visează porumbei de dimensiuni mari; cine visează porumbei sălbatici să se aştepte la răutăţi din partea unor femei - Suceava.
vezi mai mult
Furcă de tors
(Etnografie - Tipuri)
=
Unealtă de lemn folosită pentru tors; dimensiunile ei variază între 0,80 m – 2,30 m lungime, după cum sunt folosite, existând furci care sunt prinse în brâu și care pot fi folosite și în timpul mersului și furci (cele de înălțime mare) care sunt fixate într-o talpă. FURCĂ DE TORS: Când se pune fuior nou de cânepă în furcă, se iese cu furca pe uliţa satului, ceva mai departe de casă, pentru ca şi pânza ce va fi ţesută să iasă mai lungă - Ţara Oltului; le va merge în pagubă celor care lucrează în …
Unealtă de lemn folosită pentru tors; dimensiunile ei variază între 0,80 m – 2,30 m lungime, după cum sunt folosite, existând furci care sunt prinse în brâu și care pot fi folosite și în timpul mersului și furci (cele de înălțime mare) care sunt fixate într-o talpă. FURCĂ DE TORS: Când se pune fuior nou de cânepă în furcă, se iese cu furca pe uliţa satului, ceva mai departe de casă, pentru ca şi pânza ce va fi ţesută să iasă mai lungă - Ţara Oltului; le va merge în pagubă celor care lucrează în câmp, dacă întâlnesc în drum vreo femeie torcând, fiindcă furca de tors este aducătoare de rău - Muntenia; cu furca nu trebuie să meargă nimeni la vreo mireasă, fiindcă îi strică nunta, crezându-se că furca este piază-rea; în caz că trebuie neapărat să toarcă, femeia va lua cu ea doar caier şi fus, furcă cerând de la casa în care urmează să intre - Ţara Oltului; tot pentru că este piază-rea, femeile se feresc să se ducă la grajdul vitelor având cu ele furca de tors şi nici atunci când se duc la un câmp deja semănat, fiindcă va bate grindina - Ţara Oltului; înainte de a naşte, femeile trebuie să umble prin casă, pe distanţa dintre uşă şi masă, sprijinite în furca de tors, fiindcă ea ajută pe viitoarele mame să nu se îmbolnăvească - Ţara Oltului; femeile nu au voie să meargă cu furca de tors în brâu, când se adună fânul de pe păşuni, fiindcă va cădea grindină - Suceava; nici în cârciumă să nu intre vreo femeie având furca de tors cu ea, fiindcă, în acea zi, nu va mai intra în local nici un client - Muntenia; printre lucrurile, pe care le primesc fetele ca zestre, când se mărită, mamele nu pun şi furcă de tors, deoarece înseamnă că le dă şi sărăcia - Suceava; furca de tors nu se pune pe masă, fiindcă înnebunesc oile - Ţara Oltului; pentru a feri răsadurile de legume de muşuroaiele făcute de cârtiţe, se pune la capătul răzorului o furcă de tors, cu caier şi fus, ca să le dea de lucru acestor vieţuitoare - Vâlcea; pentru ca nevăstuica să nu muşte vitele sau alte animale domestice, i se aşează în cale o furcă de tors şi un fus - Dolj;Suceava; furca de tors nu se aşează în poziţie orizontală, pentru ca femeia care toarce cu ea să nu capete junghiuri - Suceava; să nu se toarcă într-o moară, fiindcă se sparg pietrele morii - Vâlcea. Dacă mortul este o femeie măritată, la scoaterea sicriului din casă, bărbatul ei vine imediat cu pălăria pe cap şi cu furca de tors a femeii în mână, după care rupe furca, o aruncă peste casă, pălăria o pune în cui şi pleacă după alai spre biserică şi cimitir, toate acestea pentru ca omul să nu rămână mult timp văduv şi să se poată repede recăsători - Banat. Nu se toarce pe lună, fiindcă luna va fi mâncată de vârcolaci; de asemenea, nu se toarce luni dimineaţa, până a nu răsări soarele, şi marţea seara; dacă intră într-un magazin o femeie torcând, în acea zi nu se mai face vânzare, pentru că furca este piază-rea; îi va merge rău celui care întâlneşte pe drum o femeie torcând; femeia să nu se ducă la lucrătorii de pe câmp cu furca după ea şi torcând, pentru că acei oameni vor avea parte de pagubă, furca fiind o unealtă cobitoare; femeile nu au voie să umble pe drum torcând sau ţinând furca la vedere, pentru a nu influenţa negativ vegetaţia semănăturilor; nu se toarce lângă o fântână în construcţie, fiindcă se răsuceşte izvorul şi fântâna seacă; în casa mirelui şi a miresei să nu se toarcă, pentru că se întorc vorbele; să nu se toarcă pe afară şi prin grădină, pentru că va bate grindina. Cât ţin zilele de Crăciun, furca de tors să stea ascunsă, fiindcă se crede că acela care o va zări va fi muşcat de un şarpe lung şi gros ca furca. Furca este şi simbol al admiraţiei, al dragostei şi chiar matrimonial în caz că un flăcău dăruieşte fetei, cu prilejul vreunei şezători sau cu ocazia altor întâlniri colective, o furcă de tors; dacă aceasta o acceptă înseamnă că acceptă dragostea lui şi apoi logodna şi ulterior nunta pot avea loc; dacă înapoiază furca sau o rupe înseamnă că refuză dragostea băiatului („Câte furci n-am rupt eu în şezătoare!”, spune o informatoare în vârstă, iar alte neveste, când li se admiră furca la care lucrează, precum şi îndemânarea, ţin să adauge: „O am de la bărbatu-meu!”) - Maramureş;Transilvania de sud;Mehedinţi.
vezi mai mult
