Samtleibchen (ger.); Laibl (dialect săsesc)

Samtleibchen (ger.); Laibl (dialect săsesc)

Date culturale și tehnice

Este realizată din Catifea industrială, căptușeală țesută în 2 ițe, sistem de închidere "moș și babă", fir de mătase auriu, croit după tipar, asamblat, brodat după desen, broderi plină și lanțișor, încheiat cu mașina de cusut. Din punct de vedere cultural-istoric, piesa aparține Sași. Piesa a fost descoperită la jud. BRAȘOV, com. BOD.

* Samtleibchen (ger.); Laibl (dialect săsesc), de autor necunoscut, a fost clasat în Patrimoniul Cultural Naţional ca fond, în anul 2015, la Complexul Național Muzeal ASTRA - Sibiu.

Ce înseamnă? E bine să știi că ...

Înger (Artă decorativă - Terminologie) = Spirit ceresc, considerat a fi creatură perfectă în serviciul permanent al divinităţii, organizaţi ierarhic, după cum relatează vechii scriitori bisericeşti, precum li textele vetero-şi noutestamentare. Figurativ sunt reprezentaţi ca nişte fiinţe umane înaripate, cu veştminte albe sau colorate, lungi, pletoşi, cu figuri senine, în ipostaze singulare sau de grup. Există şi aşa-numiţii "îngeri căzuţi", cei care s-au răzvrătit contr lui Dumnezeu la iniţiativa lui Lucifer şi au fost învinşi de către… vezi mai mult

Mediaş (Documente - Emitenţi) = Municipiu, al doilea oraş ca mărime din judeţul Sibiu, Transilvania. Întemeiat de saşi, scaun de judecată săsesc şi însemnat centru politici şi comercial în Evul Mediu. Posedă o biserică fortificată ridicată în veacul al XIV-lea şi unul dintre cele mai vechi licee din Ardeal ce funcţionează de la început în aceeaşi locaţie - Liceul "Stephan Ludwig Roth", secolul al XVII-lea.

Bunuri similare (aceeași categorie)

Continuă călătoria culturală