Ger. Wollstoffrock; dialectul săsesc Gewundekeddel
Date culturale și tehnice
Este realizată din Lână (postav negru), catifea/ țesut industrial în 4 ițe; dat la piuă, croit după tipar, plisat, cusut cu mașina, cusut de mână, tivit. Din punct de vedere cultural-istoric, piesa aparține Sași. Piesa a fost descoperită la jud. SIBIU, com. Roșia, Nou.
Ce înseamnă? E bine să știi că ...
Înger (Artă decorativă - Terminologie) = Spirit ceresc, considerat a fi creatură perfectă în serviciul permanent al divinităţii, organizaţi ierarhic, după cum relatează vechii scriitori bisericeşti, precum li textele vetero-şi noutestamentare. Figurativ sunt reprezentaţi ca nişte fiinţe umane înaripate, cu veştminte albe sau colorate, lungi, pletoşi, cu figuri senine, în ipostaze singulare sau de grup. Există şi aşa-numiţii "îngeri căzuţi", cei care s-au răzvrătit contr lui Dumnezeu la iniţiativa lui Lucifer şi au fost învinşi de către… vezi mai mult
Mediaş (Documente - Emitenţi) = Municipiu, al doilea oraş ca mărime din judeţul Sibiu, Transilvania. Întemeiat de saşi, scaun de judecată săsesc şi însemnat centru politici şi comercial în Evul Mediu. Posedă o biserică fortificată ridicată în veacul al XIV-lea şi unul dintre cele mai vechi licee din Ardeal ce funcţionează de la început în aceeaşi locaţie - Liceul "Stephan Ludwig Roth", secolul al XVII-lea.
Vâlnic
Spăcel
Cojoc femeiesc scurt, cu mâneci
Cămașă pentru alăptat
Cămașă cu blană
Spăcel
Manta creață; ger. Kirchenmantel, krauser Mantel; dialectul săsesc Monkel
Ger: Brautborten mit Myrtenkranz
Brâu cu ciucuri
Cămașă cu poale
Brâu femeiesc
Poale femeiești