Cu o populație de cca. 3000 de locuitori, la o altitudine de 180 de metri, Peștișani este o comună cu o bogată istorie locală, cunoscută pentru tradițiile și obiceiurile sale, un loc ce reflectă viața rurală din zona subcarpatică.
Situată pe malul râului Jiu, la poalele Munților Vâlcan., localitatea Peștișani a fost atestată aproximativ în 1484.
Atracțiile și patrimoniul material ale localității sunt reprezentate de Casa Memorială Tudor Vladimirescu, locul de naștere al liderului Revoluției din 1821. Casa este o atracție culturală majoră, ce atestă istoria națională a României..
Aflată pe drumul national DN67D, localitatea Peștișani se află la o distanță rutieră de cca. 300 km de București și de cca. 20 km de Târgu Jiu, reședința județului Gorj. Alte localități importante din județul Gorj: Târgu Jiu, Bumbești-Jiu, Țicleni, Târgu Cărbunești, Runcu, Novaci, Crasna, Săulești, Dănești.
Deocamdată niciun obiectiv înregistrat.
Casa-muzeu Constantin Brâncuși, Hobița, Gorj
Hobița a fost locul în care s-a născut Constantin Brâncuşi, locul în care a învăţat, de la meşterii satului, de la tatăl şi bunicul său, priceperea de a ciopli lemnul care, în mâinile sale, a căpătat un alt destin și o altă viaţă.
La aproximativ 4 km față de Peștișani.
Muzeul sătesc Arcani se afla in localitatea cu același nume, județul Gorj si a fost infiintat in anii 60, la inițiativa profesorului Grigore Pupăză.
La aproximativ 9 km față de Peștișani.
Mănăstirea Tismana, Gorj - cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească
Mănăstirea Tismana se află în localitatea Tismana, județul Gorj, și a fost întemeiată de Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit, biserica actuală fiind sfințită în anul 1377.
La aproximativ 10 km față de Peștișani.
Schitul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Cioclovina de Jos, Gorj
Schitul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Cioclovina de Jos, aflat în comuna Tismana, județul Gorj, a fost ridicat în anul 1660; biserica datează din anul 1715.
La aproximativ 10 km față de Peștișani.
Schitul Schimbarea la Față, Cioclovina de Sus, Gorj- istoria unui lăcaș retras
Schitul Cioclovina de Sus se află în localitatea Tismana, județul Gorj, și a fost ridicat în anul 1714 de egumenul Nicodim, cu sprijinul serdarului Pătru Obedeanu.
La aproximativ 10 km față de Peștișani.
Colecţia muzeu Maria Apostol, Runcu, Gorj
Colecţia muzeu „Maria Apostol" dedicata artistei Mariei Apostol, care între 1974-1990 a fost solista Ansamblului Profesionist „Rapsodia Română'' din Bucureşti.
La aproximativ 11 km față de Peștișani.
Muzeul Sătesc de Istorie si etnografie din Lelești, Gorj
Muzeul Sătesc de Istorie si etnografie din Lelești a fost înființat de prof. Ion Grigoroiu si inaugurat in anul 1977.
La aproximativ 16 km față de Peștișani.
Târgu Jiu de altădată, în imagini vechi
Târgu Jiu vechi de altădată în poze vechi, dar și fotografii rare, imagini și cărți postale vechi, originale. Vezi documentarul istoric video Vatra MCP cu Târgu Jiu vechi, de altădată.
La aproximativ 23 km față de Peștișani.
Casa memorială Ecaterina Teodoroiu, Târgu Jiu, Gorj
Construita in 1884 de parintii Ecaterinei, casa țărăneasca adaposteste doua camere, camera cu vatra si cea de dormit. In fata casei si pe latura de vest se afla tinda.
La aproximativ 23 km față de Peștișani.
Muzeul de arta, Târgu-Jiu, Gorj
Înfiinţat în anul 1984, Muzeul de Arta din Târgu-Jiu funcţionează în noul sediu aflat în Parcul Central, din aprilie 1993, nu departe de binecunoscutele opere ale lui Constantin Brâncuşi.
La aproximativ 23 km față de Peștișani.
Ion Sulea Gorj s-a născut în data de 19 iulie 1937, în localitatea Pestişani, judeţul Gorj.
Constantin Blendea s-a născut într-o familie cu tradiţii artistice in anul 1929, în comuna Peştişani, judeţul Gorj, si a încetat din viata in data de 22 ianuarie 2012.
Vasile Fuiorea s-a născut in data de 11 mai 1972, in Peştişani, Gorj, România.
Vasile C. BLENDEA, sculptor, pictor, desenator
Vasile C. BLENDEA s-a născut in localitatea Peștișani, județul Gorj, in anul 1895 si a încetat din viata in anul 1983, București.
Deocamdată nicio înregistrare.